Pentru cei care vor să investească, la BVB, în companii plătitoare de dividende, iată câțiva termeni importanți pe care trebuie să îi cunoaștem.
Pe site-ul BVB, secțiunea Dividende putem vedea ce companii din Romania vor acorda dividende, când și cât. Se pot vedea datele atât pentru Segmentul Principal cât și piața AeRO.
https://m.bvb.ro/FinancialI…/CorporateActions/InfoDividend
-
Data cum-dividend
este ultima zi în care mai putem cumpăra acțiuni ale companiei respective și să avem dreptul la încasarea dividendelor.
-
Data ex-dividend
data de la care o acțiune începe să se tranzacționeze fără a încorpora dividendul anunțat de compania deținătoare. Adică, dacă cumpărăm o acțiune începând cu data ex-dividend (fără dividend) nu avem dreptul să încasăm dividende la următoarea plată.
De obicei, după data ex-dividend, prețul acțiunii scade pe bursă proporțional cu procentul dividendului acordat.
Banca Transilvania:
- Data plata dividend: 06 Noiembrie
- Data cum-dividend: 19 Octombrie
- Data ex-dividend: 20 Octombrie
-
Dividend
suma de bani pe care o va primi un acționar, sub forma de dividend pentru fiecare acțiune deținută în companie. Banca Transilvania: 1.13 lei la fiecare acțiune
-
Dividend Yield (DIVY)
Dividend Yield (DIVY) sau randamentul dividendului se calculează ca: Dividend / Preț acțiune, și reprezintă procentul de câștig sub formă de dividend obținut de un investitor.
-
Capitalizare
Se calculează ca: Prețul unei acțiuni * Numărul de acțiuni emise de companie. Adică, este valoarea pe care „piața” o dă unei companii, prețul variază în funcție de estimările/așteptările/ părerea investitorilor privitor la compania respectivă. Capitalizare Banca Transilvania (TLV) = 17.730.212.773 RON
-
Capitaluri Proprii
Capitaluri Proprii reprezintă averea acționarilor companiei. Bilanțul unei societăți are pe de o parte Activele (ce posedă sau ce are de primit) iar de partea cealaltă Datoriile (ce are de dat) și Capitalurile Proprii (drepturile acționarilor). Capitalurile proprii = Active – Datorii. Capitaluri Proprii Banca Transilvania (TLV) = 12.293.383.000 RON
-
PBV (Price to Book Value)
PBV (Price to Book Value) este egal cu raportul dintre prețul unei acțiuni și valoarea contabilă a acesteia. Valoarea contabilă (BV book value) a unei acțiuni este calculată: capitalurile proprii împărțite la numărul total de acțiuni emise de societate.
Ca regula generala un PBV:
- sub 1 indică o acțiune subevaluată,
- între 1 și 2 indică o acțiune corect evaluată de piață,
- iar valori peste 2 sau 3 indică o acțiune supraevaluată.
-
PER (Price Earnings Ratio)
PER (Price Earnings Ratio) este egal cu raportul dintre preţul unei acţiuni şi profitul net pe acţiune. Profitul pe actiune (EPS – earnings per share) este egal cu profitul net total al companiei împărţit la numărul de acţiuni emise de aceasta. Sau PER: capitalizare / rezultatul net pentru perioada stabilită.
PER arată în câți ani un investitor își va recupera investiția făcută într-o companie, din profiturile viitoare (considerând că aceasta va avea un profit constant).
Cu cât PER este mai mic cu atât durata de recuperare a investiției este mai scurtă deci compania este subevaluată / acțiunea este mai „ieftină”. Cu cat PER este mai mare cu atât perioada de recuperare a investiției e mai lungă deci compania este supraevaluată / acțiunea este mai „scumpă”.
Ca regulă generală,
- un PER între 1 și 5 indică acțiuni puternic subevaluate.
- între 5 și 10 indică acțiuni relativ subevaluate.
- între 10 și 15 indică acțiuni la un preț corect/rezonabil. valori peste 15 indică acțiuni puternic supraevaluate
-
Data PER
este data de referință / la care se calculează PER. Dacă Data PER este 30.06.2023 intervalul de calcul al Rezultatului Net este 30.06.2022 - 30.06.2023.

